Nici un artist nu poate crea atunci cand nu a coborat asupra lui harul. De aceea cei mai mari artisti si-au creat operele in perioade de maxima creativitate care puteau urma unor lungi perioade de lipsa totala de inspiratie. Arta nu se poate face "la norma", desi de multe ori artistii si-au pus sudoarea de sange si chiar viata in lucrarile pe care le-au lasat posteritatii. Mitul sacrificiului in arta din legenda Mesterului Manole, care o zideste pe Ana sa in peretii manastirii, nu este ceva singular sau lipsit de un oarecare suport de adevar. Sa te daruiesti Artei este ceva mai presus de viata, este ca si cum ai trai pe o alta planeta, pe planeta Arta. De aceea artistii sunt vazuti de ceilalti ca traind cu capul in nori, pentru ca arta este o alta dimensiune a existentei. Si de obicei artistii sunt neintelesi de contemporanii lor pentru ca sunt vizionari, ei traiesc in general creatia intr-o alta lume decat cea cotidiana. Marile curente artistice au fost considerate aberatii chiar in interiorul lumii artistice atunci cand au aparut, desi ulterior au marcat istoria artei.
Putini artisti s-au bucurat de bunastare sau chiar si de faima uneori in timpul vietii lor din aceste motive. De cele mai multe ori saraci sau chiar flamanzi in existenta lor pamanteasca, desi foamea nu intra in sfera artei, marii creatori par sa fi aflat adevarata pretuire, cununa de lauri, acolo unde pamantenii nu au acces; undeva in eter, deasupra straturilor afectate de incalzirea globala si poluarea de orice fel, acolo unde stralucirea este eterna.
Geniul poate crea chiar si in conditii in care oamenii de rand nu mai asteapta nimic de la viata.
Marturie stau creatiile tarzii ale lui Claude Monet, care atunci cand cataracta s-a insinuat intre el si panza, a creat unele dintre capodoperele impresioniste, nuferii expusi in salile de la Orangerie din Paris - devenita Capela Sixtina a Frantei datorita acestor opere ale lui.
Alta marturie extraordinara este Simfoniei a IX-a de Beethoven.
Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau "caietele de conversații", în care aceștia scriau în loc să vorbească. Surditatea nu i-a întrerupt însă creația artistică, în 1819 compune "Variațiile-Diabelli" pentru pian, în 1820 se execută prima versiune a "Missei Solemnis", realizează ultimele sale sonate pentru pian și cvartetele de coarde, în sfârșit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiție a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluționar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăși familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănțuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu fața la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga și își agita pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu fața la public, putând astfel să-și trăiască triumful.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu