Follow by Email

joi, 21 martie 2013

Dirijorul (6)

Acest spatiu pe care initial l-am gandit ca pe o scanteie care sa ajute la iluminarea catedralei sufletelor, care sa aduca in plus fata de multe alte asemenea o picatura de spirit in lumea noastra mult prea materiala, acest spatiu nu-mi mai apartine datorita unei tragice intamplari din viata prietenei mele. Viata ei a devenit dintr-o data mult prea importanta, a devenit un fir de nisip dintr-o clepsidra, care isi revendica dreptul la clipa de eternitate. Si vreau sa-i ofer acest drept chiar cu mijloacele mele modeste...


Iata de ce il simte acum langa ea ca si cum n-ar fi plecat niciodata. Il aude si acum citindu-i cuvintele lui Emil Cioran, ca si cum atunci ar fi stiut ce va urma si ar fi vrut sa o incurajeze din timp: "Cine invinge frica se poate crede nemuritor, cine n-o are, este...Frica este o moarte de fiecare clipa. Fiintele ce n-o cunosc sunt ca pasarile cerului: isi citesc destinul in azur...Obiectiv, toti muritorii sunt in fiecare clipa egal apropiati de moarte. Nu este nici unul care sa nu se poata stinge in orice moment. Subiectiv - si numai asa importa - unii sunt apropiati pana la identitate, pe cand altii n-au intalnit-o niciodata. Moartea obiectiva, din afara, la un Rilke nu mai are nici o semnificatie. Tot asa la Novalis. Dar, in definitiv, nu exista poet care sa fi murit numai odata."
Si a continuat cu propriile-i cuvinte: "Poeta care esti in cuvinte si poetul care sunt in acorduri au murit de multe ori si vor mai muri inca..." Pe atunci nu se afirmase inca stiintific ca moartea nu exista, ca nucleul de 20 wati de energie informationala care ramane dupa noi ne trece in alt univers ca informatie. 

Priveste familia de porumbei gugustiuci, cu gulerasul lor ireal de gingas, care vin la ea de cand a ramas singura sa o incante cu ganguritul lor in fiecare zi de cel putin 2 ori – dimineta cand se trezeste si seara cand se lasa intunericul. Crede in sinea ei ca acesti porumbei nu au venit intamplator la ea. Fie i-a atras ceva ce a lasat in urma Sergiu, fie au fost calauziti de o informatie venita din eter de undeva tot avand legatura cu el. Aripi de porumbel si aripi de inger raspandite in univers ca o spuma de stele i-au purtat sufletul spre astri si ar vrea sa planga acum din acele inaltimi in inima ei…El a epuizat lumea in zbuciumul sau launtric si asfel a ajuns la ceruri. Dar ea nu va reusi niciodata aceasta, mereu se va sprijini pe margini de lume...






  

marți, 19 martie 2013

Dirijorul (5)

Acest spatiu pe care initial l-am gandit ca pe o scanteie care sa ajute la iluminarea catedralei sufletelor, care sa aduca in plus fata de multe alte asemenea o picatura de spirit in lumea noastra mult prea materiala, acest spatiu nu-mi mai apartine datorita unei tragice intamplari din viata prietenei mele. Viata ei a devenit dintr-o data mult prea importanta, a devenit un fir de nisip dintr-o clepsidra, care isi revendica dreptul la clipa de eternitate. Si vreau sa-i ofer acest drept chiar cu mijloacele mele modeste...


De cand a plecat fizic de langa ea, Sergiu este parca mai prezent la nivel spiritual in viata ei decat inainte. Il simte in fiecare clipa si parca ii conduce viata asa cum facea inainte cu orchestra, ii readuce in memorie viata lor in cele mai mici amanunte. Parca ar vrea ca ea sa faca exercitii de memorie ca sa nu-si piarda mintile suferind intr-una, sa retraiasca toate bucuriile deja traite alaturi de el. Acum Sorana isi aminteste - pentru a cata oara? - despre ce ii povestea ca i se intamplase lui in perioada formarii sale ca dirijor la Sankt Petersburg, cand viata lui a capatat un nou sens datorita intalnirii cu destinul... 
Isi aminteste ca atunci cand Sergiu a inceput sa studieze cu Ravil Martynov el ii povestea ca a trait o experienta unica. Martynov era ceva supraomenesc pentru el, i se parea ca are un dar mai presus de orice simt artistic, muzical sau dirijoral. Avea o putere aproape hipnotica asupra celor cu care lucra, ii amintea de cuvintele poetului persan si maestrului sufit din secolul al paisprezecelea, Hafiz: "Sunt un orificiu intr-un flaut prin care trece respiratia lui Cristos. Ascultati muzica." Si ceea ce venea prin el in aceasta lume era ceva extraordinar, depasea simpla relatie orchestra-dirijor mergand pana la esenta fiintei umane; se adresa constiintei si de aceea performantele sale cu St. Petersburg State Academic Symphony Orchestra au ajuns la un nivel comparabil cu al celor mai mari orchestre din lume. Si-a impartit apoi harul in lumea larga, turneele sale au inregistrat succese de rasunet peste tot, ca si implicarea sa in performantele operei si baletului din diverse tari ale lumii. Stia ca Ravil Martynov a fost modelul lui in viata artistica dar si ca l-a pretuit enorm si ca om. Sergiu ii spunea  ca Martynov avea o vibratie energetica subtila in tot ce insemna comunicare, indiferent daca era verbala sau nu.  
Si in acelasi registru al vibratiei energetice inalte, de multe ori in timp ce statea langa Sergiu fara sa-si vorbeasca si ea simtea cum gandurile lor nu numai ca se intalnesc in acelasi spatiu eteric dar si coincid: cand incepea unul sa vorbeasca, celalalt dezvolta aceleasi idei chiar daca nu exact cu aceleasi cuvinte. Aproape ca nu era nevoie de cuvinte intre ei, simteau lumea la fel, aveau aceleasi perceptii despre universul apropiat dar si despre cel indepartat; amandoi simteau ca dincolo de timp si spatiu e lumea lor si a tuturor celor ce vibrau inalt. Amandoi priveau cerul cu aceeasi nostalgie a amintirii primordiale, amandoi respirau cu nesat vazduhul simtind mirosul acela nedefinit de familiar si strain in acelasi timp...            

duminică, 3 martie 2013

Dirijorul (4)

Acest spatiu pe care initial l-am gandit ca pe o scanteie care sa ajute la iluminarea catedralei sufletelor, care sa aduca in plus fata de multe alte asemenea o picatura de spirit in lumea noastra mult prea materiala, acest spatiu nu-mi mai apartine datorita unei tragice intamplari din viata prietenei mele. Viata ei a devenit dintr-o data mult prea importanta, a devenit un fir de nisip dintr-o clepsidra, care isi revendica dreptul la clipa de eternitate. Si vreau sa-i ofer acest drept chiar cu mijloacele mele modeste...


De multe ori discutiile ei cu Sergiu atingeau aceste nuante ale existentei umane, ale constiintei umane, ale vietii si ale mortii, de aceea acum dupa disparitia lui fizica pur si simplu traia sentimentul ca el i-a trimis gandurile sale identificate cu randurile cartii lui Eckhart Tolle. Si el traia intens, cand era in viata, necesitatea unei schimbari majore in constiinta umanitatii; si el credea in aparitia unui pamant nou prin identificarea constiintei cu materia.
Acum traia sentimentul ca el chiar de aceea a plecat din lumea aceasta, pentru a ramane doar constiinta, pentru a renunta la forma si la egoul sau pamantesc, pentru dezintegrarea materiei si triumful constiintei universale; pentru a ramane doar acea dimensiune pe care chiar Emil Cioran o recunostea in necredinta lui: "Sunt ateu. Nu cred în Dumnezeu şi nici nu mă rog. Există însă în mine o dimensiune religioasă de nedefinit, dincolo de orice credinţă".
De altfel, in discutiile lor existentiale, mereu reveneau asupra cuvintelor spuse de Cioran la varsta intelepciunii, atunci cand fiecare om isi face un fel de bilant, cand isi pune intrebarea "cum ar fi fost daca?..."  La 75 de ani, dupa ce a cunoscut gloria si nemurirea, stabilit demult in inima occidentului, la Paris, Emil Cioran rezuma esentialul la nivelul constiintei universale precum odinioara Blaga - cel pentru care vesnicia se nascuse la sat: "Cred, astăzi, că ar fi fost mult mai bine pentru mine dacă aş fi rămas ajutor de cioban, în micul sat din ca­re provin. Aş fi înţeles esen­ţialul la fel de bine ca şi acum".
Si iata ca acum, prin plecarea sa, Sergiu ii aduce noi argumente in sprijinul ideii ca toate formele sunt instabile, indiferent cata truda include aducerea lor in stadiul aparentei desavarsiri; intamplarea povestita de Eckhart Tolle in cartea aceasta a sa "Un pamant nou" i se parea chiar cea traita de ei:
"Pe cand ma plimbam cu un prieten printr-o rezervatie naturala foarte frumoasa aflata langa Malibu, in California, am ajuns la ruinele a ceea ce fusese candva o casa de tara, distrusa intr-un incendiu in urma cu cateva decenii. Apropiindu-ne de proprietate - pe care crescusera copaci si tot felul de plante minunate - am vazut un semn la marginea drumului, pus acolo de autoritatile parcului. Pe el scria: PERICOL. TOATE STRUCTURILE SUNT INSTABILE. I-am spus prietenului meu: "Iata o sutra [scriptura sacra] profunda". Si ne-am oprit in loc, coplesiti. Odata ce ati realizat si acceptat ca toate structurile (formele) sunt instabile, chiar si cele materiale si in aparenta solide, in voi se naste pacea. Se intampla astfel deoarece constientizarea lipsei de permanenta a tuturor formelor va reveleaza dimensiunea fara de forma din interiorul vostru, cea care trece dincolo de moarte. Isus a numit-o "viata eterna". 
 Si ca sa-i intareasca impresia ca intreg universul participa la evenimentele din viata sa, o stire pe care a citit-o in acea dimineata se referea chiar la acelasi subiect, tratat din perspectiva fizicii cuantice de aceasta data prin descoperirea de ultima ora facuta de doi fizicieni privind sufletul nostru: "...Conform acestei idei, conştiinţa este un program derulat de computerul cuantic existent în creierul nostru care continuă să existe în univers şi după moartea noastră".

In fata acestor derulari parca dirijate de la un pupitru nevazut, Sorana se simtea pe drept cuvant coplesita...