Follow by Email

joi, 18 iulie 2013

Dirijorul (9)

Acest spatiu pe care initial l-am gandit ca pe o scanteie care sa ajute la iluminarea catedralei sufletelor, care sa aduca in plus fata de multe alte asemenea o picatura de spirit in lumea noastra mult prea materiala, acest spatiu nu-mi mai apartine datorita unei tragice intamplari din viata prietenei mele. Viata ei a devenit dintr-o data mult prea importanta, a devenit un fir de nisip dintr-o clepsidra, care isi revendica dreptul la clipa de eternitate. Si vreau sa-i ofer acest drept chiar cu mijloacele mele modeste...



“Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.

Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El şi răsare undeva.”

Ce cuvinte simple! Asezate insa sub semnul sclipirii de geniu a “poetului nepereche” aceste cuvinte strabat intreg universul in cateva secunde precum luceafarul din poemul aceluiasi neasemuit Eminescu. Cata profunzime in aceasta filosofie simpla de viata si de moarte deopotriva! Sorana le citeste, le stie pe dinafara demult deja, dar le citeste pana cand patrunde in miezul cuvintelor intr-atat incat le simte aroma de dimineti inrourate, de smirna si tamaie care urca spre vesnicie. Face parte din ritualul de fiecare zi prin care petrece clipe de profunda traire spirituala in cautarea momentului magic in care il intalneste pe Sergiu, in care ii simte prezenta aievea, atat de pregnant incat nu stie daca e adevarat sau nu. Niciodata nu stie daca nu cumva s-au intalnit cu adevarat in acele clipe si nu indrazneste sa impartaseasca aceasta impresie cuiva de teama sa nu creada si ea ca si-a pierdut mintile. E foarte usor sa te pierzi printre iluzii, acum stie aceasta mai bine ca oricand.


Dar oare viata nu este si ea o iluzie din moment ce iti aluneca printre degete ca o impresie, ca o seara de vara traita pe malul Nevei in doi?...      

Pentru ca suferinta a devenit deja o parte a fiintei sale care isi cere dreptul la existenta, a hotarat ca lucrul cel mai indicat pentru ea ar fi un jurnal in care sa-si memoreze trairile si sa incerce sa-si inchida durerea, sa-i dea cezarului ce e al cezarului adica. Nu mai poate sa o nege si atunci trebuie sa-i acorde timp si spatiu, dupa principiul ca orice nu poate fi negat exista. Si mai are un motiv puternic pentru a-si deschide un jurnal: de cele mai multe ori amintirile recente se amesteca intr-atat cu unele mai vechi, incat nu intotdeauna mai poate face diferenta intre intamplarile reale si cele imaginate de mintea ei in timpul din urma.


De pilda ieri, se uita la un concert inregistrat al lui Sergiu si la un moment dat starea ei de spirit a devenit atat de exuberanta incat si-a dat seama ca traieste in trecut, priveste concertul ca si cum Sergiu i-ar fi alaturi si chiar ii simte imbratisarea si il aude comentand parca executia cate unui instrument. Pentru el membrii orchestrei aproape ca nu existau, existau doar instrumentele, pe acestea le vedea, le incuraja, le corecta si le imbratisa. Fundamentul orchestrei fiind reprezentat de instrumentele cu coarde si arcus, partidele in care se canta la unison erau pentru el formate doar din instrumentele care scoteau sunetele inalte sau grave, instrumentistii nu existau in timpul concertului, doar in afara lui. Iubea atat de mult instrumentele orchestrei incat pierdea din vedere oamenii, acesta era marele sau regret si totusi performanta sa in a conduce orchestra – oameni si instrumente - era de neegalat. Pentru el orchestra era cu adevarat acea institutie conforma cu definitiile de dictionare… 
 


miercuri, 17 iulie 2013

Dirijorul (8)

Acest spatiu pe care initial l-am gandit ca pe o scanteie care sa ajute la iluminarea catedralei sufletelor, care sa aduca in plus fata de multe alte asemenea o picatura de spirit in lumea noastra mult prea materiala, acest spatiu nu-mi mai apartine datorita unei tragice intamplari din viata prietenei mele. Viata ei a devenit dintr-o data mult prea importanta, a devenit un fir de nisip dintr-o clepsidra, care isi revendica dreptul la clipa de eternitate. Si vreau sa-i ofer acest drept chiar cu mijloacele mele modeste...

Se simte stinghera si rusinata parca in sala de concerte unde de atatea ori a simtit ca pluteste pe nori diafani cu Sergiu de mana. A venit la invitatia oficialitatilor locale sa primeasca premiul si titlul post mortem cu care vor sa onoreze memoria dirijorului orchestrei care a facut faima orasului de atatea ori in tara si in lume. I-a fost foarte greu sa vina si nu ar fi venit daca nu ar fi fost atat de multe insistentele carora nu a mai putut sa le tina piept, din partea tuturor, prieteni si cunoscuti.

Cuvintele omagiale se dilata si se preling in spatiul acesta obisnuit cu sunetele armonioase ale muzicii, nu cu cele contondente ale omagiilor de circumstanta; simte parca un fel de complicitate cu sala aceasta in care si-au consumat emotiile de atatea ori impreuna. Iar cand se ridica sa plece spre scena pe care i se vor inmana urmele materiale ale gloriei efemere a lui Sergiu parca se ridica cu tot cu sala, urca treptele scenei cu sala cu tot si sala absoarbe diploma si insemnele gloriei ca o gaura neagra din universul in care el s-a risipit. Ce senzatie o incearca! Nu poate sa creada ca a urcat acolo pentru confirmarea faptului ca Sergiu nu mai e, parca ii mai aseaza o piatra pe mormantul inchis deja, iar atunci cand asistenta se ridica pentru momentul de reculegere si cand bunul sau prieten ii face laudatio post mortem isi da seama ca se reciteste necrologul lui Sergiu…

marți, 16 iulie 2013

Dirijorul (7)

Acest spatiu pe care initial l-am gandit ca pe o scanteie care sa ajute la iluminarea catedralei sufletelor, care sa aduca in plus fata de multe alte asemenea o picatura de spirit in lumea noastra mult prea materiala, acest spatiu nu-mi mai apartine datorita unei tragice intamplari din viata prietenei mele. Viata ei a devenit dintr-o data mult prea importanta, a devenit un fir de nisip dintr-o clepsidra, care isi revendica dreptul la clipa de eternitate. Si vreau sa-i ofer acest drept chiar cu mijloacele mele modeste...

Tot cautand pe internet raspunsuri la intrebarile la care nu mai are cine sa-i raspunda de cand Sergiu a plecat in stele, gaseste niste mesaje parca alese de el anume pentru ea; nu o mai paraseste aceasta senzatie si i se pare chiar un ajutor nesperat gandul ca poate comunica in continuare cu el in acest fel, chiar daca nu cum o facea inainte…

Ceea ce citeste acum face parte dintr-o discutie interminabila pe care o aveau adeseori in clipele lor de ragaz si rasfat “stiintifico-spiritual” cum il numeau ei:

 “Noi gândim încontinuu, fie că vrem sau nu aceasta. Fiecare dintre noi are aproximativ 60.000 de gânduri pe zi.
Iar toate aceste gânduri ale noastre produc consecinţe, pentru că fiecare gând este de fapt o energie pe care o lansăm în Univers şi nu doar în direcţia dorită, ci în toate direcţiile.
Energia emisă de gândurile noastre îşi caută apoi, în drumul ei, o altă energie cu care să vibreze la unison, după principiul „ceea ce se aseamănă se adună”.
Fiecare gând, indiferent că este bun sau rău, declanşează un proces de rezonanţă. Tot ceea ce va vibra la unison cu energia gândurilor noastre va fi atras automat în viaţa noastră.
Gândurile tale secrete, felul în care îi judeci pe ceilalţi, vorbăria interminabilă a minţii – totul formează un fel de intenţie.
Aşadar, prin gândurile noastre, noi emitem permanent energie către exterior, fapt care influenţează într-o mare măsură ceea ce atragem în viaţa noastră. De aceea, o scanare atentă a propriilor gânduri, mai ales a celor despre noi înşine, ne ajută să conştentizăm ce anume avem de schimbat. Ştiţi ce este minunat aici? Faptul că stă în puterea noastră să ne alegem gândurile. Precum la un televizor, putem comuta pe diferite programe, iar dacă v-aţi săturat de emisiunea „Sunt un prost. Nu fac nimic cum trebuie”, apăsaţi butonul şi alegeţi „Dragostea lui Dumnezeu mă înconjoară şi mă susţine în fiecare clipă a vieţii”. Veţi simţi diferenţa.” 

 
Cum sa nu creada ca acesta este raspunsul ales de el pentru intrebarile ei, cand  chiar pe aceasta se sprijina credinta ei ca poate comunica in continuare cu Sergiu: gandurile ei se constituie intr-o energie atat de puternica incat ajung pana la el, acolo in eter… Daca toata dragostea ei, nefericita acum, dar care a cunoscut sublimul in toate formele sale de-a lungul anilor petrecuti impreuna, se concentreaza intr-un vartej de energie pe masura puterii sale, ar putea ajunge cu siguranta pana la el, indiferent cat de departe ar fi. Si, da, Sorana este convinsa ca aceasta este forma de comunicare la care se poate ajunge intr-adevar cu foarte multa dragoste, care de fapt este forma superioara de energie, pozitiva neaparat...