Follow by Email

luni, 17 octombrie 2011

Poesis - Cantec soptit

Arta uneste destine...
Grupul POESIS canta versurile lui Zaharia Stancu 






 
Cantec soptit
              de Zaharia Stancu
 
 
Odata am ucis o vrabie
Am tras cu prastia-n ea si-am lovit-o
Pe urma o zi si-o noapte intreaga
Am tot plans-o si am tot jelit-o

Nu m-a batut mama, nu m-a certat
In mana tineam o bucata de paine
"Degeaba", mi-a spus, "degeaba mai plangi,
Ce-ai omorat, omorat ramane."

Mai tarziu am crescut flacaiandru
M-am indragostit nebuneste de-o fata
Si nu stiu de ce intr-o zi a murit
Si-n alta zi a fost ingropata

De mult nu mai trag cu prastia-n vrabii
De mult nu mai merg la nici o-ngropare
Soarele apune dupa niste neguri
Si rasare-n flacari din mare

Uneori pe la ea mai trec si pun o floare
Frumoasa ca un suflet calator
Degeaba sunt pasari, zapada si soare
Sincer sï eu as vrea sa mor

Danseaza Ursul Romanesc

 Arta este cea care uneste destine...
 Tudor Gheorghe si Mihai Beniuc - Danseaza Ursul Romanesc





 Dansează ursul românesc
Versuri: Mihai Beniuc

Oraşul rîde şi petrece
Vuieşte în chiot
urlă strada
boierul dă un leu cînd trece
prin faţa lui jucînd parada
dansează ursul..... românesc
e mare ridicată-n labe şi blîndă fiara fioroasă
prin blană-i numeri coaste slabe,
dar nu se lasă nu se lasă... danseaza ursul românesc
prin nas le-au petrecut verigă
dar tot mai mormăie urîtul..
mai mormăie
dar nu prea strigă că-i trage cu veriga rîtul
dansează... ursul românesc
de 2000 de ani dansează, l-au prins de pui în miez de codru
hei codrul ăla-l tot visează dar să mai scape nu e modru
dansează...
ursul românesc
oraşul rîde şi petrece vuieşte în chiot
urlă strada
boierul dă un leu
cînd trece
prin faţa lui jucînd parada
dansează .... ursul românesc

joi, 6 octombrie 2011

Lermontov Mihail Iurievici

Profetul

De când eternul creator
Mi-a dat puterea de-a şti toate,
Citesc în ochii tuturor
Doar patimă şi răutate.

Am propovăduit iubire
Şi adevăr am căutat,
Dar cei din preajmă-mi, răi la fire,
Cu pietre-n mine-au aruncat.

Scârbit, cenuşă-n cap mi-am pus,
Fugind de oameni în pustie.
Ca păsărilor, Cel-de-sus
De grijă-mi poartă-acum şi mie.

Urmând eterne-orânduiri
M-ascultă orice vietate
Şi stelele cu vii sclipiri
La vorba mea stau smirna toate.

Prin zarva târgurilor când
Păşesc în grabă câteodată,
Bătrânii pe la porţi m-arată
Copiilor şi spun râzând:

"Cel mai nebun dintre toţi!
Voia, mândrindu-se prosteşte,
Să ne convingă pe noi toţi
Că Dumnezeu prin el grăieşte.

Uitaţi-vă, copii, la el
Cât e de slab şi stors de vlagă!
De-acest calic, de-acest tembel
Îşi bate joc o lume-ntreagă!"





Poetul
1.
Când inspiratul Rafael
desăvârşi cu-al său penel
Icoana Maicii Preacurate,
Uimit de opera-i pictată
Se prosternă în faţa-i, el!
Însă, arzând de dor, elanul
Sleieşte-n pieptul lui plăpând
Şi mut, şi vlăguit, curând
El uită focul sfânt, sărmanul.

La fel poetul: abia muza-i
Surâde - zboară pana lui,
Renaşte sufletul din spuza-i
Şi-o lume farmecă, şi-oricui
Împarte lira-i zvon ceresc,
Cântând sublimul sufletesc!
Deodată lira-i amuţeşte
Şi inima-i încet vesteşte
Cum focul harului dispare!
Dar multă vreme acea stare
Lucrarea minţii mai hrăneşte.



2.
....................

În veacul nostru lânced acum şi tu la fel,
Poete, ţi-ai uitat menirea:
Ai dat în schimb pe aur puterea ta de-oţel
Care uimea pe vremuri omenirea.

Odinioară ritmul vânjos al vorbei tale
Putea la luptă pe ostaşi să-i mâie;
Poporu-avea nevoie de el ca de pocale
La mese, şi la rugă de tămâie.

Şi versul tău în lume, duh sfânt peste toţi vecii,
Îşi răspândea înalta lui solie
Cum clopotul, pe vremuri, suna în turnul Vecii
Şi la restrişte şi la bucurie.

Dar simplul, mândru-ţi cântec ne pare sterp şi van;
Nouă ne place fastul şi spoiala.
Bătrână, lumea noastră se dă cu suliman
Ca să-şi acopere zbârceala.

Te vei trezi tu oare, profet batjocorit?
Vei scoate tu vreodată la lumină
Din teaca lui de aur pumnalu-acoperit
De jalnica dispreţului rugină?

miercuri, 5 octombrie 2011

Serghei Esenin - poetul nepereche al Rusiei

 

Spovedania unui huligan 

Nu fiecare ştie să cânte
Şi nu oricui îi este dat
Să se rostogolească, măr, la picioare străine.

Aceasta e cea mai mare spovedanie
Pe care o face un huligan.

Eu înadins umblu nepieptănat
Cu capul ca o lampă de petrol pe umeri.

Toamna desfrunzită a sufletelor voastre
Îmi place s-o luminez în amurguri.
Îmi place când pietrele înjurăturii
Zboară spre mine ca grindina furtunii.
Atunci îmi strâng mai tare cu mâinile
Balonul clătinat al părului.

Mi-e aşa de bine,
Mi-e aşa de bine-atunci să-mi amintesc
Lacul verde şi foşnetul plopului,
Că undeva trăiesc ai mei, tata şi mama.
Lor puţin le pasă de poemele mele,
Lor le sânt drag ca apa şi câmpul.
Ca ploaia care primăvara creşte verdeaţa,
Ei, dacă ar şti, ar veni şi v-ar străpunge
cu furci
Pentru fiecare strigăt zvârlit în mine.

Săraci, săraci ţărani!
V-aţi făcut probabil urâţi.
Vă e frică şi-acum de Dumnezeu şi de adâncurile
bălţilor.
O, dacă aţi înţelege că fiul vostru, în Rusia
E cel mai de seamă poet!
N-aţi tremurat voi oare, cu inima pentru viaţa mea,
Când umblam cu picioarele goale prin bălţile toamnei?
Acum port cilindru
Şi pantofi de lac.

Dar clocoteste-n mine mândria de-altădată
A îndrăzneţului şi zburdalnicului din sat.
Vacile de pe firmele măcelăriilor
Le salut de departe.
Birjarii pe care-i întâlnesc în piaţă
Îmi amintesc mirosul de bălegar de
pe câmpurile noastre,
Şi-mi vine să port pe braţe coada fiecărui cal
Ca trena unei rochii de nuntă.
Iubesc ţinutul acela,
Iubesc mult de tot patria aceea,
Deşi stăruie în ea rugina sălcie a tristeţii.
Îmi sânt dragi râturile murdare ale porcilor
Şi în liniştea nopţii glasul sonor al broaştelor,

Sânt bolnav de amintirea copilăriei.
Visez pâcla umedă a serilor de aprilie
Şi ulmul aşezat pe vine să se încălzească
La locul zorilor.
O, câte ouă de corbi din cuiburi
Am furat căţărându-mă prin crengile lui.
O mai avea el creştetul capului verde?
Coaja lui tot atât de tare o fi?

Dar tu, iubitul,
Credinciosul meu câine?
De bătrâneţe te-ai prostit, ai orbit,
Şi rătăceşti prin ogradă târându-ţi coada.
Nu mai ghiceşti după miros unde e uşa
şi unde e grajdul.

O, cât de dragi îmi sânt zilele când
Furând de la mama o bucată de pâine
O mâncam amândoi muşcând pe rând,
Fără să ne fie greaţă unul de altul nici atatica macar.

Eu am rămas acelaşi,
Cu inima eu am rămas acelaşi.
Ca albăstrelele în orz înfloresc în faţa mea
ochii.

Ţesând din poeme o pânză de aur,
Aş vrea să vă spun ceva duios.

Noapte bună!
Noapte bună, vouă tuturor!
A trecut coasa prin iarba amurgului.
Astăzi aş vrea
Să mă învârtesc în jurul lunii ca o viespe.
Lumina e atât de albastră
Că nu ţi-ar părea rău să mori.
Ei, şi ce dacă par un cinic
Care şi-a legat de spate o lanternă?
Bătrânule şi mult călăritule Pegas,
Îmi mai trebuie mie oare şeaua ta moale?

Am venit ca un meşter aspru
Să cânt şi să proslăvesc guzganii.

Capul meu, ca luna august,
Varsă vinul părului vâlvoi.

Aş vrea să fiu pânză galbenă la corabia
Care pluteşte spre ţărmuri noi…

 

  Cantecul Catelei

Spre ziua, sub capita de secara,
Pe auriul snopilor plecati,
Cateaua, in vifornita de-afara,
Fatase sapte catelusi roscati.

Pana-n amurg, veghind incovoiata
I-a rasfatat, lingandu-i nentrerupt.
Si se topea ninsoarea spulberata
Pe fierbinteala pantecului supt.

Iar seara, cand gainile s-aseaza
Stapanul casei a iesit posac
Si unde mama palpaia de groaza
El pe toti sapte i-a bagat in sac.

In urma lui, fugind dupa desaga
Cateaua da-n nametii de pe drum
Rapindu-i puii, apa din viroaga
Scancea curgand sub botul ei acum.


 Sunt ultimul poet cu satu-n glas

 

Sunt ultimul poet cu satu-n glas,
Podet umil de scânduri în cântare,
Fac liturghia mea de bun ramas,
Mestecenii, cadelnitând frunzare.

Cu flacara de aur, ca un semn,
Îmi ard faclia în trupeasca-mi ceara;
Si ragusit, al lumii ceas de lemn
Mi-o bate pentru cea din urma oara.

Curând veni-va oaspete de fier,
Pe-albastru câmp, poteca o va-nfrânge.
El, lanul de ovaz, muiat în cer,
Cu mâinile lui negre, îl va strânge.

Cântarile-mi nu pot trai cu voi,
Ne-nsufletite palme, reci, straine!
Doar spicele si caii din zavoi
Or sa tânjeasca vesnic dupa mine.

Nechezul lor l-o suge-un vânt, solemn
Jucându-si parastasul într-o seara.
Curând, ah, ragusitul ceas de lemn,
Mi-o bate pentru cea din urma oara.