Follow by Email

marți, 14 iulie 2015

Dirijorul (12)

S-a trezit in zori cu acelasi gand cu care a adormit aseara tarziu: acela ca are nevoie neaparat de un “update” pentru a putea merge mai departe. O schimbare majora care sa o faca apta pentru noua situatie in care se afla: o femeie singura ajunsa asa impotriva vointei ei, prin voia sortii sau puterea destinului sau pentru ca asa a fost scris in stele. Expresia aceasta “e scris in stele” o duce insa in acelasi spatiu inchis de unde ar vrea sa evadeze putin, macar atat cat sa se regaseasca pe ea, cea de dinainte, puternica si increzatoare si sa-si regaseasca dragostea de viata aproape pierduta odata cu pierderea lui Sergiu… Dar pentru asta ar trebui sa intersecteze din nou traiectoria “stelei ce-a murit” si gandul o poarta din nou spre o revelatie a zilelor trecute, doua moduri in care, la interval de o suta de ani, doi oameni exprima aceeasi idee, unul in versuri, celalalt in proza:
- ”Icoana stelei ce-a murit /Incet pe cer se suie/Era pe cand nu s-a zarit /Azi o vedem si nu e.” – La steaua, Mihai Eminescu, 1886

- “Multe din aceste stele s-au stins deja si totusi luminile lor inca strabat Universul. Alte stele s-au nascut in departari, iar luminile lor inca n-au ajuns la noi” - Brida – Paulo Coelho, 1990
Sa fie aceasta o intamplare simpla sau una supusa legilor care ne guverneaza existenta (cum ar fi legea cauza-efect)?
Se gandeste ca acum cea mai la indemana solutie pentru o armonizare a energiilor trecute si actuale ar fi o calatorie, dar unde? La Sankt Petersburg daca s-ar duce ar putea muri acolo de dor, de emotie, de durere, oricat de mult si-ar dori sa revada locurile acelea dragi. Dar unde sa se duca si sa nu fie in pericol, cand au strabatut impreuna toata lumea? Doar intr-un colt uitat de lume, dar nu asta e ceea ce ii trebuie acum, acum are nevoie de forfota, de zgomot, de aglomeratie, ca sa se piarda pe cea de-acum si apoi in spatiul golit sa se regaseasca cea veche.
Pentru o intrare “in legalitate”, trebuie mai intai sa se reconecteze la realitatea in care traieste – acesta este impulsul pe care il simte de cateva saptamani ca pe o prevedere legala de indeplinit. Acum este poate cea mai buna ocazie: pentru a gasi un loc in care sa evadeze trebuie sa intre pe site-urile turistice, sa studieze ofertele agentiilor de turism. I se pare o intrare prea brutala in actualitate, dar o va face pentru ca alta cale de salvare nu exista; dupa atata timp in care si-a rumegat durerea simte ca e obligata sa incerce o iesire din labirintul in care a fost captiva prea mult, trebuie sa-si regaseasca prietenii si familia, trebuie sa-i scoata pe toti din infernul in care i-a atras fara sa vrea. Acum, dupa dovezile lor de solidaritate si empatie cu durerea ei, a venit randul ei sa-si scrie lectia de supravietuire, sa reinvete sa creasca nuferi din lacul cu noroi la fund, vorba poetului. 

luni, 13 iulie 2015

Dirijorul (11)


"Să nu te tulburi de cazi în fiecare zi, nici să renunţi cumva la luptă, ci stai bărbăteşte şi cu siguranţă; îngerul care te păzeşte va preţui răbdarea ta. Rana ta este uşor de tămăduit cât este proaspătă, dar cele vechi neîngrijite şi învârtoşate sunt greu de vindecat şi au nevoie de multă osteneală, fier, de brici şi de focul ce le însoţeşte pentru vindecare. Multe se fac cu vremea de nevindecat, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă..."   - Filocalia

Cand Sorana a citit aceste fraze in Filocalia pe care i-a recomandat sa o citeasca duhovnicul sau, parintele Teofil, a simtit pentru prima data dupa moartea lui Sergiu ca nu este singura; a simtit prezenta ingerului care o pazeste, asa cum zice invatatura crestina pe care o descoperea acum intr-o noua lumina. Si ce lumina! In intunericul care s-a asternut in viata sa de la disparitia lui Sergiu, duhovnicul sau si Filocalia au luminat cu adevarat, au readus lumina salvatoare atunci cand nici nu mai credea ca se poate.   

Si din nou ii revin in minte discutiile nesfarsite pe care le aveau privitor la controversatul subiect al legaturii dintre stiinta si religie: Sergiu era cel care sustinea mereu - argumentat intotdeauna - ca nu pot fi intelese pe deplin separate una de cealalta, ca vorbesc despre aceleasi lucruri in limbaje diferite. 
Iar teoriile lui Einstein erau intotdeauna un argument:„Oamenii ca mine stiu ca diferenta intre trecut, prezent si viitor nu este decat o iluzie perpetuata de incapatanarea umana”. Sergiu sustinea ca orice se intampla cu trupul uman, „bateria” este cea care va experimenta trecerea prin „al doilea separator de fascicule”. Aici intervine Multiversul. Intr-un univers, trupul poate sa moara, dar simultan, in alt univers, el poate continua sa traiasca. Practic, ceea ce au descoperit cercetatorii acum, in trecut se numea Pomul vietii, a carui filosofie se regaseste in toate culturile antice. Este Thorul, „legatura Cer – Pamant”, care constituie calea prin care „fantana nemuritoare de energie”, „bateria de 20 de wati” purtatoare de infoenergie sare dintr-un univers in altul. In stiinta, Thorul poarta denumirea de Podul Einstein-Rosen. De fapt, sunt mai multe poduri, fiecare catre alt univers, care uneste „gaurile negre”. Conform acestei teorii, universul in care ne aflam noi se afla in interiorul unei gauri negre, care exista in interiorul altui univers si tot asa. Cine este Observatorul care alege sa ne comute la un moment dat, acordand „bateriei” energoinformationale sa experimenteze si alte universuri? Rugaciunea „Tatal nostru” contine esenta acestei teorii: „Tatal nostru care esti in ceruri (…)/ Faca-se voia Ta, precum in Cer, asa si pe Pamant”!

vineri, 10 iulie 2015

Dirijorul (10)

Continua sa citeasca in cartea din fata sa (Aleph – Paulo Coelho, 2010) ca si cum ar continua o conversatie eterna cu Sergiu, ca si cum el ar fi una cu porumbeii care se uita la ea cu ochi luminosi si intelegatori parca, clipind des ca si cum ar confirma:
“Micul Aleph apare intotdeauna intamplator. Mergi pe strada, sau te asezi intr-un anumit loc, si deodata intregul Univers se afla acolo. Primul lucru care apare e o imensa vointa de a plange, nu de tristete, nici de bucurie, ci de emotie. Stii ca intelegi totul, chiar daca nu stii sa-ti explici nici tie insuti.”
“Marele Aleph se produce cand doua sau mai multe persoane intre care exista o anumita afinitate foarte puternica se intalnesc intamplator in micul Aleph. Aceste doua energii diferite se completeaza si provoaca o reactie in lant. Aceste doua energii… sunt polul pozitiv si negativ al oricarei baterii, ceea ce face sa se aprinda lampa. Ele se transforma in aceeasi lumina…
Faimoasa dragoste la prima vedere… Care la randul ei nu este “la prima vedere”, ci e legata de o serie de lucruri care s-au petrecut in trecut. Asta nu inseamna ca ORICE intalnire este legata de dragostea romantica. Majoritatea se petrec pentru ca exista lucruri care nu au fost inca rezolvate si avem nevoie de o noua reincarnare ca sa asezam la locul respectiv ceea ce a fost intrerupt.”

Citeste la nesfarsit cuvintele si le simte in inima ca si cum ar fi facut parte din fiinta ei dintotdeauna, dar niciodata nu le-a simtit atat de armonios asezate, exprimand realitatea, prezentul, trecutul si tot ce va mai trai de acum inainte. Si iar isi aminteste ca la Saint Petersburg cand s-au vazut pentru prima data, a fost pentru amandoi o impresie de deja-vu care le-a ramas amandurora intiparita in intreaga fiinta pentru tot restul vietii. Si cartea lui Coelho isi are intamplarile in acelasi teritoriu: in Rusia...

“Cine il cunoaste pe Dumnezeu nu-l descrie. Cine il descrie pe Dumnezeu nu-l cunoaste.”
“ Iubirea este dincolo de timp. Sau, mai bine zis, iubirea este timpul si spatiul intr-un singur punct, Aleph, transformandu-se mereu.”
“E nevoie de un efort urias ca sa te eliberezi de memorie, dar, cand reusesti, incepi sa descoperi ca esti mai capabil decat crezi. Locuiesti in acest corp gigantic care este Universul, unde se afla toate solutiile si toate problemele. Viziteaza-ti sufletul in loc sa-ti vizitezi trecutul. Universul trece prin multe mutatii si le poarta cu el. Numim fiecare dintre aceste mutatii “o viata”. Dar, asa cum celulele corpului se schimba iar tu continui sa fii acelasi, timpul nu trece, doar se schimba…Nu sunt aceeasi persoana care eram cand am inceput sa vorbesc. La fel nici trenul nu este acelasi loc unde Hilal a cantat la vioara. Totul s-a schimbat, iar noi nu reusim sa percepem acest lucru.”

Citeste, iar si iar pentru a intelege si a accepta cu infinita bucurie ca Aleph se cheama locul sau timpul sau punctul sau infinitul in care ea si cu Sergiu s-au intalnit – a cata oara? – si in care au trait iar acum isi continua existenta eterna. Mereu a avut sentimentul ca ei doi apartin altei lumi, ca nu se potriveste ceva in lumea in care isi duceau viata.

“Viata este trenul, nu gara.”

Asta era. Trenurile lor oprisera odata in aceeasi gara, iar gara era Aleph. A simtit-o mereu, dar numai intalnirea cu cartea lui Coelho a revelat-o. Iar ceea ce citeste in continuare e mai mult decat poate sa accepte ca formulat de altcineva din afara inimii ei: 
“Moartea e o poarta spre alta dimensiune…Niciodata, absolut niciodata nu ne pierdem fiintele dragi…Ele ne insotesc, nu dispar din viata noastra. Suntem doar in camere diferite. Eu nu pot vedea ce este in vagonul din fata mea, dar acolo exista oameni care calatoresc in acelasi timp cu mine…Faptul ca nu putem vorbi cu ei, sa stim ce se intampla in celalalt vagon, este absolut nerelevant, ei se afla acolo…In fiecare noapte trecem dintr-un plan in altul in timp ce dormim. Vorbim cu viii, cu cei pe care ii socotim morti, cu cei care sunt in alta dimensiune, cu noi insine – cei care am fost deja si vom fi intr-o zi… Iubirea invinge intotdeauna ceea ce numim ”moarte”. De asta nu trebuie sa plangem dupa fiintele noastre dragi, pentru ca ele continua sa ne fie dragi si raman langa noi. Ne este foarte greu sa acceptam asta.”  

Doamne! Acesta nu poate fi decat raspunsul lui Sergiu la durerea ei coplesitoare, la intrebarile care ii macina mintea fara oprire; aceasta nu poate fi decat sarutarea lui de gheata pe fruntea ei infierbantata. Nu exista coincidente de aceasta dimensiune. Aceasta este insasi dimensiunea Universului in care simte ca acum, prin Sergiu, se afla intr-adevar problemele si solutiile sale si acolo va trebui sa le caute de-a pururi de acum inainte. Nu ar fi citit aceasta carte daca cineva nu i-ar fi oferit-o la schimb cu o alta carte de care acela avea nevoie. Astfel de intamplari depasesc limitele Universului material si nu cartea din Universul material a fost ceea ce trebuia sa ajunga la ea, ci mesajul din Universul spiritual, stia acest lucru acum asa cum stia ca multe alte mesaje de la Sergiu ii vor fi transmise in continuare pe diferite cai si prin diferite mijloace, trebuie doar sa fie atenta la ce urmeaza sa i se intample, la ce va urca si ce va cobori din trenul sau. Trebuie doar sa nu piarda semnele. Trebuie doar sa urmeze Legile existentiale, cele care desi nu sunt scrise ne conduc viata. 
In ceea ce citeste mai departe gaseste alte asemenea mesaje, ca si cum Coelho ar fi scris pentru ea: “Suntem toti suflete care ratacesc prin Univers, traindu-ne vietile in acelasi timp, dar avand impresia ca trecem de la o reincarnare la alta. Tot ce atinge codul sufletului nostru nu e niciodata uitat si afecteaza restul in consecinta.”   

Ca si cum marile spirite in viata ar fi fost chemate la un fel de training universal in cer, in ultimii ani cu precadere au scris cu totii despre aceste lucruri in diferite moduri, scriitori si eseisti de profesie, medici si cercetatori ai lumii spirituale. Sorana nu-si poate inabusi senzatia ca si plecarea lui Sergiu in lumea de dincolo este incrisa intr-un cod cu adanci semnificatii spirituale, de aceea mesajele lui trebuie sa ajunga la ea pentru ca asa e scris. Acum, ca a coplesit-o aceasta senzatie, este si mai motivata sa citesca si sa asculte tot ce ar putea ascunde mesajele din eter ale lui Sergiu pentru ea. Cartea lui Coelho este sigur un semn in destinul sau.