Iata de ce il simte acum langa ea ca si cum n-ar fi plecat niciodata. Il aude si acum citindu-i cuvintele lui Emil Cioran, ca si cum atunci ar fi stiut ce va urma si ar fi vrut sa o incurajeze din timp: "Cine invinge frica se poate crede nemuritor, cine n-o are, este...Frica este o moarte de fiecare clipa. Fiintele ce n-o cunosc sunt ca pasarile cerului: isi citesc destinul in azur...Obiectiv, toti muritorii sunt in fiecare clipa egal apropiati de moarte. Nu este nici unul care sa nu se poata stinge in orice moment. Subiectiv - si numai asa importa - unii sunt apropiati pana la identitate, pe cand altii n-au intalnit-o niciodata. Moartea obiectiva, din afara, la un Rilke nu mai are nici o semnificatie. Tot asa la Novalis. Dar, in definitiv, nu exista poet care sa fi murit numai odata."
Si a continuat cu propriile-i cuvinte: "Poeta care esti in cuvinte si poetul care sunt in acorduri au murit de multe ori si vor mai muri inca..." Pe atunci nu se afirmase inca stiintific ca moartea nu exista, ca nucleul de 20 wati de energie informationala care ramane dupa noi ne trece in alt univers ca informatie.
Priveste familia de
porumbei gugustiuci, cu gulerasul lor ireal de gingas, care vin la ea de cand a
ramas singura sa o incante cu ganguritul lor in fiecare zi de cel putin 2 ori –
dimineta cand se trezeste si seara cand se lasa intunericul. Crede in sinea ei
ca acesti porumbei nu au venit intamplator la ea. Fie i-a atras ceva ce a lasat
in urma Sergiu, fie au fost calauziti de o informatie venita din eter de undeva
tot avand legatura cu el. Aripi de porumbel si aripi de inger raspandite in
univers ca o spuma de stele i-au purtat sufletul spre astri si ar vrea sa
planga acum din acele inaltimi in inima ei…El a epuizat lumea in zbuciumul sau
launtric si asfel a ajuns la ceruri. Dar ea nu va reusi niciodata aceasta,
mereu se va sprijini pe margini de lume...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu