“La început era Cuvântul”.

" Plangand te-ai nascut pe acest pamant,
Iar cei ce te-asteptau, te-au asteptat razand.
Astfel sa traiesti in viata, ca atunci cand te vei stinge
Razand sa-i parasesti pe cei ce te vor plange!"
Daca ne-am putea aminti momentul nasterii noastre, poate ca acela ar fi punctul nostru forte, ca ne-am nascut, acela ar trebui sa fie cel mai interesant lucru din viata noastra, orice am spune. Sa vii de nicaieri sau de cine stie unde in aceasta lume - cu un anume scop, neindoielnic - sa dai piept cu greutatile vietii, sa tragi singur aer in plamani dupa ce atata timp n-ai avut nici o contributie la existenta ta; sa te alimentezi singur dintr-o gaurica mica-mica, nevazuta macar, sa-ti extragi dintr-odata singur lichidul care sa-ti asigure hrana, sa lupti pentru viata ta, sa inveti in cateva clipe sa faci atatea lucruri, pare incredibil...

 Daca ar exista o metoda de extrapolare a eforturilor pe care le face un nou nascut cand intra in lumea exterioara pentru a se adapta in cateva clipe vietii pamantesti prin raportare la caracteristicile corpului sau, probabil concluzia ar fi ca este un efort disproportionat si ma intreb daca ulterior de-a lungul vietii ar mai putea face un astfel de efort; poate doar cosmonautii il fac cand se pregatesc pentru zborul in cosmos, dar cat timp se pregatesc si se antreneaza si cu ce dotari exterioare corpului lor!
Pare ciudat sa afirmi ca faptul de a se fi nascut este cel mai important lucru din viata unui om. Dar oare ce lucruri fac oamenii de-a lungul vietii lor care sa merite a depasi in importanta si fascinatie faptul ca s-au nascut? E adevarat ca de-a lungul timpului au umplut pamantul cu operele lor, unele dintre ele chiar geniale, dar nici una nu poate ajunge la importanta si valoarea sa, iar faptul de a fi nazuit sa creeze clone umane vine sa sprijine afirmatia ca omul este creatia suprema. E adevarat si ca omul nu s-a creat singur, dar totusi ..."s-a nascut" - se spune despre un copil.
Dar isi pretuiesc oare oamenii viata la adevarata sa valoare, pretuiesc indeajuns darul pe care l-au primit? Conform principiului (poate fi si al lui Murphy) ca orice lucru pretuieste mai mult dupa ce l-ai pierdut, viata unui om pare sa devina mai valoroasa dupa moarte.
Cuvintele care raman sunt cele care cresc valoarea fiecarei vieti care a fost, poate pentru ca “La început era Cuvântul” si despre Cuvânt s-a vorbit înca din Vechiul Testament: “Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întarit si cu duhul gurii Lui toata puterea lor” (Ps. 32, 6), “Trimis-a Cuvântul Sau si i-a vindecat pe ei” (Ps. 106, 20).
Cuvantul rostit pentru prima data de un copil este un eveniment in sine, atunci incepe sa se contureze personalitatea, felul in care poate rosti cuvintele, abilitatea de a rosti cuvintele incepe sa spuna ceva despre dezvoltarea lui in planul nevazut al intelectului asa cum primii pasi vorbesc de la sine despre dezvoltarea lui fizica.
Cum ar arata, oare, lumea noastra fara cuvinte? Poate ca exista in Univers fiinte sau alte entitati care comunica prin telepatie, asa cum si restul vietuitoarelor de pe pamant comunica prin diverse alte mijloace care tin de campuri energetice, magnetice si de cine mai stie ce. Comunicarea insasi pare a fi un schimb de energie, indiferent pe ce cale se produce. Si atunci, cuvantul nu este si el o forma de energie sau macar purtator de energie, asa cum particulele electrice si magnetice sunt?
Cuvintele care raman in urma fiecaruia, rostite de cei care l-au cunoscut, il ridica pe un piedestal in virtutea dictonului " Despre morti numai de bine". Si in acest context, Cimitirul din Sapanta este un exemplu de exceptie care intareste regula. Acolo se face judecata preliminara a celui care odihneste, se face o scurta caracterizare a omului prin metehnele, nu prin calitatile sale. Satira din Cimitirul vesel este o lupta prin cuvant a optimismului vietii impotriva pesimismului mortii cum este si o incercare de a transpune in veselie tristetea pe care a lasat-o cel plecat in urma sa. Persoana decedata este considerata la fel de vrednica de ras ca si de plans. Cuvantul care a fost la inceput face diferenta si la sfarsit.