bluezahir

Mananca, roaga-te, iubeste - de Elizabeth Gilbert

( pasaje alese...4 )
  ... descalcirea tarelor inerente conditiei umane, adica ceea ce as defini, simplificand mult, ca dureroasa neputinta a omului de a fi multumit mai mult timp.

De- lungul secolelor, diferite scoli de gandire au gasit explicatii la fel de diferite pentru starea aparent inevitabil imperfecta a omului.
Taoistii ii spun dezechilibru, budismul o numeste ignoranta, islamismul pune nefericirea omeneasca pe seama razvratirii fata de Dumnezeu, in timp ce traditia iudeo-crestina atribuie toata suferinta noastra pacatului originar.
Freudienii spun ca nefericirea e rezultatul inevitabil al ciocnirii dintre pornirile noastre naturale si nevoile civilizatiei...
Totusi, yoghinii sustin ca insatisfactia omeneasca e doar urmarea unei perceptii gresite a identitatii noastre. Suntem nefericiti fiindca ne socotim niste biete fapturi singure in fata temerilor, defectelor, resentimentelor si mortalitatii noastre. Credem in mod eronat ca egoul nostru mic si limitat constituie intreaga noastra natura. Nu am fost in stare sa recunoastem caracterul nostru divin mai profund. Nu ne dam seama ca undeva, in adancul fiecaruia dintre noi, exista un Sine suprem a carui stare perpetua e una de pace. Acel sine suprem este adevarata noastra identitate, universala si divina. Pana cand nu vor intelege acest adevar, oamenii vor trai mereu coplesiti de disperare, notiune exprimata extrem de graitor in fraza exasperata a filozofului stoic Epictet: "Il porti pe Dumnezeu inauntrul tau, biet nenorocit, fara ca macar s-o stii".
"Intreaga noastra lucrare in aceasta viata e sa redam sanatatea ochiului din inima noastra, ochi prin care poate fi vazut Dumnezeu" scria Sfantul Augustin.