bluezahir

DACÃ…

RUDYARD KIPLING

(premiul Nobel pt. literaturã 1907)

De poti fi calm când toti se pierd cu firea

În jurul tãu si spun cã-i vina ta;

De crezi în tine chiar când omenirea

Nu crede, dar sã-i crezi si ei cumva;

S-astepti, dar nu cu sufletul la gurã;

Sã nu dezminti minciuni mintind, ci drept;

Sã nu rãspunzi la urã tot cu urã,

Dar nici prea bun sã pari, nici prea-ntelept;

De poti visa – si nu faci visul astru;

De poti gândi – si nu faci gândul tel;

De-ntâmpini si triumful si dezastrul

Tratând pe-acesti doi impostori la fel;

De rabzi sã vezi cum spusa ta-i sucitã

De pisicher sã-l prindã-n lat pe prost;

Când munca vietii tale nãruitã,

Cu scule obosite-o faci ce-a fost;

De poti sã strângi agoniseala toatã

Grãmadã si s-o joci pe-un singur zar,

Sã pierzi si iar sã-ncepi ca-ntâia datã

Iar c-ai pierdut nici un cuvânt mãcar.

De poti sili nerv, inimã si minte

Sã te slujeascã dupã ce-au apus

Si piept sã tii când nu mai e stãpânã

Decât vointa ce le strigã “sus”;

De poti rãmâne tu în marea gloatã,

Cu regi tot tu, dar nu strãin de ea;

Dusman, om bun, rãni sã nu te poatã;

De toti sã-ti pese, dar de nimeni prea;

De poti prin clipa cea neiertãtoare

Sã treci si s-o întreci gonind mereu,

Al tãu va fi Pãmântul ãsta mare,

Dar mai mult: vei fi OM, bãiatul meu!