Dirijorul (4)

Acest spatiu pe care initial l-am gandit ca pe o scanteie care sa ajute la iluminarea catedralei sufletelor, care sa aduca in plus fata de multe alte asemenea o picatura de spirit in lumea noastra mult prea materiala, acest spatiu nu-mi mai apartine datorita unei tragice intamplari din viata prietenei mele. Viata ei a devenit dintr-o data mult prea importanta, a devenit un fir de nisip dintr-o clepsidra, care isi revendica dreptul la clipa de eternitate. Si vreau sa-i ofer acest drept chiar cu mijloacele mele modeste...


De multe ori discutiile ei cu Sergiu atingeau aceste nuante ale existentei umane, ale constiintei umane, ale vietii si ale mortii, de aceea acum dupa disparitia lui fizica pur si simplu traia sentimentul ca el i-a trimis gandurile sale identificate cu randurile cartii lui Eckhart Tolle. Si el traia intens, cand era in viata, necesitatea unei schimbari majore in constiinta umanitatii; si el credea in aparitia unui pamant nou prin identificarea constiintei cu materia.
Acum traia sentimentul ca el chiar de aceea a plecat din lumea aceasta, pentru a ramane doar constiinta, pentru a renunta la forma si la egoul sau pamantesc, pentru dezintegrarea materiei si triumful constiintei universale; pentru a ramane doar acea dimensiune pe care chiar Emil Cioran o recunostea in necredinta lui: "Sunt ateu. Nu cred în Dumnezeu şi nici nu mă rog. Există însă în mine o dimensiune religioasă de nedefinit, dincolo de orice credinţă".
De altfel, in discutiile lor existentiale, mereu reveneau asupra cuvintelor spuse de Cioran la varsta intelepciunii, atunci cand fiecare om isi face un fel de bilant, cand isi pune intrebarea "cum ar fi fost daca?..."  La 75 de ani, dupa ce a cunoscut gloria si nemurirea, stabilit demult in inima occidentului, la Paris, Emil Cioran rezuma esentialul la nivelul constiintei universale precum odinioara Blaga - cel pentru care vesnicia se nascuse la sat: "Cred, astăzi, că ar fi fost mult mai bine pentru mine dacă aş fi rămas ajutor de cioban, în micul sat din ca­re provin. Aş fi înţeles esen­ţialul la fel de bine ca şi acum".
Si iata ca acum, prin plecarea sa, Sergiu ii aduce noi argumente in sprijinul ideii ca toate formele sunt instabile, indiferent cata truda include aducerea lor in stadiul aparentei desavarsiri; intamplarea povestita de Eckhart Tolle in cartea aceasta a sa "Un pamant nou" i se parea chiar cea traita de ei:
"Pe cand ma plimbam cu un prieten printr-o rezervatie naturala foarte frumoasa aflata langa Malibu, in California, am ajuns la ruinele a ceea ce fusese candva o casa de tara, distrusa intr-un incendiu in urma cu cateva decenii. Apropiindu-ne de proprietate - pe care crescusera copaci si tot felul de plante minunate - am vazut un semn la marginea drumului, pus acolo de autoritatile parcului. Pe el scria: PERICOL. TOATE STRUCTURILE SUNT INSTABILE. I-am spus prietenului meu: "Iata o sutra [scriptura sacra] profunda". Si ne-am oprit in loc, coplesiti. Odata ce ati realizat si acceptat ca toate structurile (formele) sunt instabile, chiar si cele materiale si in aparenta solide, in voi se naste pacea. Se intampla astfel deoarece constientizarea lipsei de permanenta a tuturor formelor va reveleaza dimensiunea fara de forma din interiorul vostru, cea care trece dincolo de moarte. Isus a numit-o "viata eterna". 
 Si ca sa-i intareasca impresia ca intreg universul participa la evenimentele din viata sa, o stire pe care a citit-o in acea dimineata se referea chiar la acelasi subiect, tratat din perspectiva fizicii cuantice de aceasta data prin descoperirea de ultima ora facuta de doi fizicieni privind sufletul nostru: "...Conform acestei idei, conştiinţa este un program derulat de computerul cuantic existent în creierul nostru care continuă să existe în univers şi după moartea noastră".
In fata acestor derulari parca dirijate de la un pupitru nevazut, Sorana se simtea pe drept cuvant coplesita...